Copil vesel, neastamparat, pentru care joaca pe dealurile, livezile si viile Bordestiului, cat era ziulica de lunga, era singura activitate care i-a facut o copilarie de vis. Ai lui, mama, Ioana, si tatal, Dumitru, oameni simpli dar curati la suflet, credinciosi si harnici, au aflat de la educatoarea gradinitei din localitate, ca la prima lui serbare, Aurel trebuie sa cante. Putin mirati, dar mandri ca odrasla lor o sa se dea in spectacol, parintii lui Aurel impreuna cu sora sa, Petruta, si-au anuntat rudele si vecinii si-au dat navala cu totii la caminul cultural, nu care cumva sa piarda primul „eveniment artistic” in care era implicat „Megastarul”. Era mijloc de Iunie, era bine si cald, iar daca ne luam dupa atmosfera pe care a facut-o micutul Aurel, erau si primele semne vadite ca inafara de joaca, cantatul il pasiona cu adevarat. De atunci incoace nu a lipsit de la nici o serbare care avea loc in Caminul Cultural  Bordesti.